Skip to content

”Ora de Suflet”, ediția 2

04/01/2013

Aum două săptămâni am desfășurat ”Ora de Suflet” pentru Gabriel Spoială, băiatul care suferă de mucoviscidoză și care urgent are nevoie de surse financiare pentru a continua tratamentul. Noi am reușit să acumulăm 10.000 lei și câteva pungi cu hăinuțe, cărți și jucării. Evenimentul a fost organizat în 2 zile și desfășurat într-o oră, la care au fost prezenți peste 90 de persoane, fapt ce ne-a încurajat să continuăm cu astfel de întâlniri care în rezultat pot aduce bucurie în viețile celor mai triști ca noi.

În această săptămână vă invităm la ediția a doua. ”Ora de Suflet” pentru 155 de oameni” – așa am hotărât să denumim acțiunea dată.

De ce 155?

Recent cineva ne-a povestit despre o persoană slab-văzătoare, care, în ciuda acestui diagnostic, mai suferă și de diabet zaharat.

Persoanele slab-văzătoare sau total nevăzătoare care suferă și de diabet zaharat, înregistrați oficial în cadrul Asociației Orbilor din municipiul Chișinău, sunt 155 la număr.

Astfel, fundația ”Ajută un Om” demarează acțiunea de strângere de fonduri pentru aceste 155 de persoane. Ei au nevoie doar de un singur lucru: glucometre cu voce (prețul unui glucometru variază între 800 și 1200 lei) și bandelete (o cutie cu bandelete (benzi care sunt folosite pentru măsurarea glicemiei în sânge), costă 200 – 500 lei.

Cum poți ajuta tu?

Foarte simplu. Te așteptăm joi, 4 aprilie, ora 18:30, ”Sala Albă”, hotel ”Codru” (str. 31 august 1989, 127. 

În program: 

1. Alimentația care ne salvează viața – doamna doctor Luminița Suveică, Sefa Direcție Sănătate a Primăriei Chișinău.

2. Diabetul Zaharat poate fi monitorizat – doamna Ruxanda Glavan, directorul companiei ”Glavirux”.

3. 10 minute despre sănătate – Ovidiu Tafuni, reprezentant ”Walmark” în Republica Moldova.

Meniul Serii: vin și ciocolate

Partener general: compania ”Glavirux”

Susține acțiunea: compania ”Walmark”

Biletul de acces va costa 100 de lei și va putea fi achitat direct la intrarea la eveniment. În schimb, fiecare venit va primi câte o pungă din partea ”Walmark”, care va conține suplimente de vitamine, extrem de necesare organismului nostru în această perioadă.

Foarte important!!!

În sală vom avea prezenți medici și surori medicale, care ABSOLUT GRATUIT vă vor face un test de măsurare a glicemiei în sânge, și pe loc veți afla rezultatul.

Cel mai important!!!

Compania ”Glavirux” va dona 155 de glucometre cu voce pentru toți cei 155 de pacienți slab-văzători și total nevăzători. Din banii acumulați la intrare vor fi achiziționate bandeletele necesare tuturor celor 155 de pacienți pentru care organizăm acțiunea dată. 

Diabetul nu își alege victima, poate fi oricare dintre noi: tânăr sau mai în vârstă, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, elev sau pensionar – toți avem riscul ca într-o bună zi să ne trezim cu diagnosticul de diabet zaharat. Partea cea mai gravă este că diabetul nu doare și deseori se depistează când deja nu mai poate fi controlat doar prin dietă. De multe ori, însă, diabetul se depistează împreună cu o altă mare problemă de sănătate – hipertensiunea arterială. Fiecare din noi, având pe cineva din părinți sau rude suferind de aceste boli, ne includem automat în grupul de risc.

Ce trebuie să facem pentru a preveni diabetul, cum să prevenim complicațiile în cazul când deja suferim, dar și multe alte informații utile veti afla participind la ”Ora de Suflet” pentru 155 de oameni.

ajuta_un_om_face

Sperăm să nu rămâneți indiferenți și să veniți la ora noastră de suflet. Nu pierdeți nimic, din contra, acei 100 de lei vi se întorc sub forma de cadouri de la ”Walmark”+ testul gratuit de măsurare a glicemiei.

155 de oameni trăiesc într-o altă lume și se chinuie să supraviețuiască. Noi putem să-i ajutăm. Nu-i chiar atât de greu.

Ajută un Om! 

Anunțuri
Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: